SITUAȚIA ACTIVITĂȚII INSTANȚELOR DE JUDECATĂ ÎN CONTEXTUL PRELUNGIRII STĂRII DE URGENȚĂ

 

Pe fondul situației medicale defavorabile existente la nivel național și internațional, generată de răspândirea cu noul tip de coronavirus, Președintele României a decretat starea de urgență pe întreg teritoriul României prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din data de 16 martie 2020 (în continuare ”primul Decret”). Acesta urma să își piardă valabilitatea la data de 15 aprilie 2020, perioada maximă pentru instituirea stării de urgență fiind de 30 de zile, conform dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și a stării de urgență, cu posibilitatea prelungirii conform art. 15 din același act normativ.

Întrucât situația medicală nu a cunoscut o îmbunătățire până la finalul perioadei inițiale a stării de urgență, prin Decretul nr. 240/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din data de 14 aprilie 2020 (în continuare ”Decretul”), Președintele României a prelungit starea de urgență cu încă 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2020.

Printre efectele Decretului a fost vizată și activitatea judiciară, prin reglementarea unor măsuri la fel de energice ca cele din primul Decret de instituire a stării de urgență, atât în materie penală cât și extrapenală.

Deși, în mare parte, efectele juridice ale Decretului referitoare la situația justiției sunt asemănătoare cu cele instituite prin primul Decret (cu privire la care ne-am referit într-un articol anterior, disponibil aici), fără să tratăm exhaustiv materia, vom reda în continuare cele mai importante efecte cu privire la litigiile din sfera extra penală.

 

I. ACTIVITATEA INSTANȚELOR DE JUDECATĂ.

Măsurile aplicabile pe perioada stării de urgență în domeniul justiției se regăsesc în art. 60 – 72 din Anexa 1 la Decret. Așa cum rezultă din analiza cuprinsului Decretului de prelungire a stării de urgență, aceasta tinde să aducă o serie de prevederi suplimentare față de primul Decret, prin reglementarea separată a unor activități pentru care nu se impune acordarea termenelor de judecată și prezentarea părților, precum și în materia termenelor precedurale.

*

Prin articolul 63 din Decret s-a hotărât menținerea măsurii ca, de principiu, instanțele să procedeze la suspendarea de drept a cauzelor, pe toată durata stării de urgență și continuarea judecății în aceeași perioadă doar a cauzelor de ,,urgență deosebită”, corelativ cu art. 42 alin. 1 din Anexa 1 la primul Decret. Suspendarea se va dispune de drept, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură – art. 63 alin. (11) din Anexa 1 la Decret.

După încetarea stării de urgență, judecarea cauzelor se reia din oficiu – în termen de 10 zile -, instanța urmând a lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților [art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decret].

 

În privința continuării judecății pentru pricinile de urgență deosebită, așa cum arătasem și în analiza anterioară, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 417 din 24 martie 2020 (în continuare ”Hotărârea CSM”), cu rol de unificare a practicii colegiilor de conducere ale curților de apel referitoare la materiile în care se continuă judecata în perioada stării de urgență. În acest sens s-a hotărât, cu titlu unitar, lista cauzelor ce urmează a fi judecate în perioada stării de urgență, prin enumerarea obiectului acestora. Totodată, s-a hotărât că, pe perioada stării de urgență, se pot soluționa dosarele ce se judecă fără citarea părților.  

Hotărârea CSM își găsește în continuare aplicare, precum și hotărârile colegiilor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, existente la data Decretului de prelungire a stării de urgență.

Remarcăm totuși că, în ciuda unui deziderat de practică unitară cu privire la sfera litigiilor în care se continuă sau nu judecata, există soluții diferite ale instanțelor în abordarea subiectului. În acest sens, se poate observa că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului București nr. 8 din data de 30 martie 2020 (ce poate fi consultată aici) – art. VII -, s-a hotărât ca în pricinile ce se judecă fără citarea părților, să nu se procedeze la judecată, în ciuda celor recomandate prin Hotărârea CSM nr. 41/2020, mai sus menționată – art. 1 alin. (2).

 

Pentru cauzele de urgență deosebită în care continuă judecata în perioada stării de urgență, Decretul instituie o procedură accelerată de soluționare, instanțele putând fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta ori chiar în aceeași zi.

 

Instanțele judecătorești pot dispune măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și pot proceda la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

În aplicarea acestor dispoziții, ce își găseau corelativul și în primul Decret – art. 42 alin. (3) din Anexa 1 -, unele instanțe au adoptat măsuri în acest sens, dând posibilitatea părților și/sau reprezentanților acestora să participe prin intermediul unor aplicații IT, respectiv prin intermediul Skype (a se vedea în acest sens modelul Tribunalului București, aici).

 

Cu titlu de noutate, pentru acele procese în care se continuă judecata – fiind cauze de urgență deosebită – Decretul de prelungire a stării de urgență, prin art. 63 alin. (4) din Anexa 1, a reglementat posibilitatea ca părțile, reprezentanții acestora sau alți participanți la proces ce nu se găsesc în aceeași localitate cu instanța în fața căreia trebuie să se înfățișeze și nici nu dispun de echipamente IT proprii pentru participarea prin videoconferință, să utilizeze echipementele audio video ale instanțelor din circumscripția cărora se găsesc la acel moment. Posibilitatea dată prin Decret, utilă pentru asigurarea accesului la justiție, presupune totuși o serie de condiții specifice și ridică întrebări fără un răspuns în cuprinsul Decretului, respectiv:

• Ce instanțe sunt vizate de Decret pentru punerea la dispoziție a echipamentelor, respectiv, judecătoriile, tribunalele sau curțile de apel ?

În ceea ce ne privește, credem că oricare dintre acestea ar putea fi angrenate în această procedură, în funcție de posibilitățile tehnico-administrative, acest aspect reieșind chiar din art. 63 alin. (4) din Anexa 1 la Decret, care prevede că se va proceda în acest  scop ”dacă este posibil”. Limitele de apreciere ale posibilităților tehnico-administrative par a fi lăsate la latitudinea conducătorilor acestor instanțe.

• Punerea la dispoziție a echipamentelor audio video se realizează la solicitarea instanței care judecă procesul, care la rândul ei va trebui să fie sesizată de partea, reprezentantul ei sau un alt participant la proces, aflat în această situație;

Chiar dacă actul normativ nu prevede proceduri concrete, este lăsat la latitudinea instanțelor să adopte măsuri care să asigure aplicarea legii.

• Odată cu punerea la dispoziție a echipamentului audiovideo, instanța care asigură aceste măsuri va realiza și identificarea persoanelor ce se bucură de acest beneficiu, prin intermediul unui judecător desemnat de președintele instanței;
• Toate măsurile procedurale mai sus menționate nu se încadrează însă în sfera procedurii comisiei rogatorii – prevăzută de art. 261 Cod procedură civilă -, nefiind vorba de administrarea unei probe; Decretul prevede în acest sens că nici măcar nu se vor întocmi încheieri de ședință specifice acestei proceduri.

 

În privința litigiilor de urgență deosebită, pentru care judecata continuă în perioada stării de urgență, Decretul de prelungire a stării de urgență cuprinde 2 reglementări specifice:

i. Prima dintre acestea vizează trei cazuri în care instanța are posibilitatea să dispună amânarea cauzei – art. 63 alin. (7) din Anexa 12 la Decret -, dacă una dintre părți este afectă de situația medicală generată de noul coronavirus, respectiv dacă partea interesată se află:

1. 1. în izolare la domiciliu
   2. în carantină
   3. spitalizată;

Măsura amânării judecății pentru cele 3 cazuri mai sus arătate este lăsată totuși la aprecierea instanței, fiind vorba de o amânare facultativă.

Dacă măsura amânării este facultativă, nu la fel este și cazul pronunțării, în cazul respingerii cererii de amânare, mai sus evocată. Astfel, în caz de respingere a cererii de amânare, la cerea părții sau chiar din oficiu, intanța va dispune în mod obligatoriu, amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise.

ii. A doua prevedere specială vizează posibilitatea delegării instanței, în condițiile art. 147 din Codul de procedură civilă, cu privire la care Decretul reglementează aplicarea sa și pe perioada stării de urgență, cu mențiunea că, în limitele posibilităților, dosarul va fi transmis instanei delegate, în format electronic.

Textul ne pare a fi util doar din perspectiva reglementării unei modalității atipice de transmitere a dosarului  cauzei, respectiv în format electronic. În rest, aplicabilitatea art. 147 din Codul de procedură civilă, bineînțeles, în cazurile pricinilor de urgență deosebită, nu ni se pare că ar fi fost pusă sub semnul întrebării, chiar și în perioada stării de urgență.

*

În ceea ce privește activitatea judecătorească ce nu presupune prezența părților, Decretul cuprinde o serie de reglementări de noutate față de primul Decret privind instituirea stării de urgență.

 

Astfel, în primul rând, prin art. 63 alin. (6) din Anexa 1 la Decret s-a reglementat în mod expres posibilitatea părților de a transmite actele de procedură în format electronic, în măsura în care legea impune forma scrisă a acestora.

 

În al doilea rând, cu titlu de noutate față de primul Decret, s-au prevăzut o serie de măsuri care să faciliteze minime măsuri de continuare a procedurilor judiciare care nu presupun prezența părților ci, în esență, proceduri interne în legătură cu efectuarea actelor de procedură în cadrul dosarelor, sau măsuri administrative.

Astfel, art. 61 din Anexa 1 la Decret prevede, indiferent dacă este vorba, sau nu, de litigii din sfera celor de urgență deosebită, că activitatea judiciară va continua în ceea ce privește:

• redactarea și comunicarea hotărârilor judecătorești;
• înregistrarea cererilor de chemare în judecată, precum și
• efectuarea oricăror activitatăți (de natură judiciară – s.n.).

În lumina acestei reglementări, instanțele vor putea continua, ori vor putea relua activitatea de a efectua acte de procedură în dosarele aflate pe rolul instanțelor, inclusiv a etapei regularizării cererilor – procedura prevăzută la art. 200 și 201 Cod Procedură Civilă, respectiv procedura de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată.

Participanții la judecată trebuie să trateze, însă, cu maximă atenție și rigoare, parcursul litigiilor în care participă, pentru a identifica dacă este vorba sau nu de litigii din sfera celor de urgență deosebită, dacă termenele de fond sau procedurale aplicabile acestora sunt sau nu suspendate sau întrerupte, precum și alte efecte juridice ale stării de urgență, pentru a evita pierderi ale drepturilor acestora.

 

II. SITUAȚIA TERMENELE DE PRESCRIPȚIE / DE DECĂDERE / DE EFECTUARE A ACTELOR DE PROCEDURĂ / DE EXERCITARE A CĂILOR DE ATAC.

Prealabil, se impune a preciza faptul că Decretul de prelungire a stării de urgență, spre deosebire de primul Decret, reglementează distinct situația termenelor de drept substanțial, de cele procesuale.

Astfel, prin art. 62 din Anexa 1 la Decret s-a reglementat situația termenelor de drept substanțial, în vreme ce, pentru termenele procesuale, reglementarea se regăsește la art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret.  

În același mod vom analiza și noi mai jos situația celor două tipuri de termene.

 

II.1. Situația termenelor de drept substanțial.

Potrivit art. 62 din Anexa 1 la Decret, s-a reglementat un caz de suspendare a termenelor de prescripție – fie extinctivă, fie achizitivă – și a termenelor de decădere.

Prin același articol, similar art. 41 din Anexa 1 la primul Decret, se menționează că dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nu sunt aplicabile, astfel, stabilindu-se că măsurile excepționale decretate constituie cauză de suspendare, în ciuda existenței unui caracter temporar.

Ca și în situația primului Decret, suspendarea termenelor de decădere se realizează prin excepție de la art. 2548 alin. 1 Cod Civil potrivit căruia acestea nu supuse suspendării și întreruperii.

 

Un aspecte de interes cu privire la calculul termenelor de prescripție și decădere este regimul realuării cursului acestora.

În privința termenelor de prescripție – fie ca e este vorba de cele extinctive, fie că este vorba de cele achizitive, s.n. -, după încetarea stării de urgență și reluarea cursului acestora, vor fi aplicabile dispozițiile art. 2534 Cod civil, care stabilesc că:

• pentru prescripțiile mai mari de 6 luni, termenul nu se va împlini mai devreme de împlinirea unui termen de 6 luni de la data reluării, iar
• pentru prescripțiile mai mici de 6 luni, termenul nu se va împlini mai devreme de împlinirea unui termen de 1 lună de la data reluării.

În privința termenelor de decădere – iar aici, în ceea ce ne privește, considerăm că urmează a fi incluse doar termenele de decădere de drept substanțial, iar nu și cele procedurale, ce își regăsesc o reglementare specială în Anexa 1 la Decret la art. 63 alin. (12) – trebuie luat în considerare art. 2548 alin. (2) teza a II-a Cod civil, care prevede că termene de decădere nu se vor împlini, după reluarea cursului lor în cazul suspendării, decât după 5 zile de la data încetării cauzei de suspendare. Desigur, textul se regăsește în cadrul unei norme care reglementează suspendarea cursului termenelor de decădere în cazul unui caz de forță majoră, fapt ce ar putea genera o practică neunitară. Din acest motiv, justițiabililor le este recomandat să acționeze cu precauție.

 

II.2. Situația termenelor de drept procesual.

Spre deosebire de primul Decret care nu cuprindea o reglementare specială cu privire la termenele procedurale – cu excepția celor privind exercitarea căilor de atac [art. 42 alin. (7) din Anexa 1 la primul Decret] -, Decretul de prelungire a stării de urgență reglementează distinct aceste termene, prin art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret.

 

Astfel, s-a prevăzut că pentru litigiile ce nu se încadrează în sfera celor de urgență deosebită, toate termenele privind i) efectuarea actelor de procedură sau ii) exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac se întrerup, urmând să curgă termene noi, de a ceeași durată, după încetarea stării de urgență.

 

Deși cu referire la primul Decret am avut rezerve în ceea ce privește interpretarea extensivă a art. 41 din Anexa 1 la Decret, în sensul aplicării acestuia și termenelor procedurale de procedură, altele decât cele pentru formularea căii de atac, doctrina a acceptat faptul că suspendarea operează și pentru acestea.

 

O precizare se impune cu privire la noua reglementare privind întreruperea termenelor procedurale pentru efectuarea actelor de procedură.

În opinia noastră, întreruperea operează doar pentru acele termene care au început să curgă după emiterea Decretului de prelungire a stării de urgență, sau începuseră să curgă anterior prelungirii, însă nu și pentru cele ce au făcut obiectul suspendării, în baza primului Decret, dat fiind că art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret vizează termenele în curs la data prelungirii.

Or, termenele suspendate în baza primului Decret nu pot fi considerate termene în curs.

 

Dat fiind că primul Decret cuprindea o normă generală de suspendare a termenelor de decădere, se poate ridica problema care sunt termene în curs la data prelungirii, dacă acestea erau oricum suspendate? Aceste neconcordanțe vor face, cel mai probabil, obiectul unor analize doctrinare și jurisprudențiale ulterior încetării stării de urgență. În ceea ce ne privește, considerăm că textul din Decretul de prelungire a stării de urgență se referă, în esență, la termenele care încep a curge după data intrării sale în vigoare. Formula utilizată având însă beneficiul de a acoperi orice situație posibilă, respectiv și pentru acele termene care, dintr-un motiv sau altul, nu erau vizate de primul Decret – spre exemplu, termenele pentru care sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării lor era alta decât decăderea (vizată de art. 41 din Anexa 1 la primul Decret).

 

Ca și în precedenta noastră analiză, considerăm că indiferent de abordarea problemei, suspendarea și/sau întreruperea cu caracter general nu operează ȋn privința altor termene procesuale, precum cele de perimare. Desigur, s-ar putea susține că ȋn privința acestora ar opera suspendarea prevăzută de un alt temei de drept, respectiv art. 418 alin. 1 din Codul de procedură civilă (,,cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății…..precum și ȋn alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților ȋn judecată”).

 

Cu privire la tipul i) actelor de procedură și/sau a ii) căilor de atac/plângerilor/contestațiilor vizate de dispozițiile art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret, nu se face distincție în conținutul acestuia, astfel că acesta vizează, în opinia noastră:

• orice tip de termene de procedură, indiferent de sancțiunea ce interveni pentru nerespectarea acestora.
• iar, în privința căilor de atac, întreruperea operează pentru toate căilor ordinare (apelul), cât și a căilor extraordinare de atac (recursul, contestația în anulare și revizuirea).

 

III. SITUAȚIA EXECUTĂRILOR SILITE.

În ceea ce privește executările silite, Decretul de prelungire păstrează o abordare relaxată, fără interdicții exprese, legale, ci doar prin raportare la situația de fapt.

Astfel, se prevede, în mod similar primului Decret, că activitatea de executare silită continuă numai ȋn cazurile ȋn care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară.

 

Textul art. 63 alin. (9) din Anexa 1 la Decret este similar cu cel al art. 42 alin. (5) din Anexa 1 la primul Decret, toate referirile noastre din prima analiză (disponibilă aici) fiind aplicabile în continuare, cu precizările suplimentare de mai jos.

 

O privire atentă trebuie acordată de justițiabili termenului pentru exercitarea contestației la executare, dată fiind specificitatea acesteia – având caracter de incident în cadrul procedurii executării silite – raportat la reglementarea întreruperii cursului termenelor de procedură, prevăzută de art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret.

Deși noul Decret stipulează întreruperea cursului termenelor de exercitare a ”contestațiilor” în general, iar în materia executării silite, criticile aduse actelor de executare se realizează pe calea unei contestații la executare, avem rezerve în ceea ce privește intervenirea cazului de întrerupere a termenului pentru exercitarea pentru acestea din urmă.

 

De principiu, Decretul prevede faptul că executările silite nu se întrerup decât în cazurile executărilor directe, toate celelalte continuând, cu toate actele de procedură și incidentele execuționale aferente, iar câtă vreme contestația la executare este considerată un incident în cadrul executării silite, pare că aceasta nu este vizată de cazul de întrerupere a cursului termenului pentru exercitarea sa.

Pe de altă parte, art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret prevede că se întrerupe termenul pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11) (din același articol 63 din Anexa 1 la Decret – s.n.), ori contestația la executare nu poate fi privită ca fiind în legătură cu cauzele de la alin. (11), ci în legătură cu activitatea de executare silită reglementată la alin. (9) al art. 63 din Anexa 1 la Decret.

Drept urmare, avem rezerve serioase că termenul pentru exercitarea contestației la executare ar putea fi vizată de cazul de întrerupere reglementat de art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret.

 

Desigur, judecata contestației la executare va intra sub imperiul cazului de suspendare a judecății prevăzut de art. 63 alin. (11) din Anexa 1 la Decret, fiind vorba de o activitate judiciară. Corepunzător ar fi incident și cazul de ȋntrerupere a termenelor pentru exercitarea căilor de atac ȋn privința acestora [art. 63 alin. (12) din Anexa 1 la Decret].

 

Este recomandabil ca justițiabilii să nu se supună riscului pierderii unor drepturi, în fața unor norme interpretabile, fiind recomandată consultarea specialiștilor încă din această perioadă.

 

Decretul de prelungire a adus totodată, în materia executării silite, un element de noutate, respectiv reglementarea procedurii de comunicare a actelor de procedură în format electronic, atunci cănd acest aspect este posibil, cu respectarea rigorilor procedurale generale, prevăzute de Codul de procedură civilă.