La data de 29.11.2024 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 1188/29.11.2024, Decizia 50/2024 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare stabileşte dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere prevăzute în contract.
Intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost solicitată de Tribunalul Buzău. Acesta, la rândul său, fusese învestit cu soluționarea căii de atac a apelului declarată împotriva unei Încheieri pronunțate de către Judecătoria Buzău, prin care a încuviințat executarea silită în temeiul titlurilor executorii reprezentate de facturi, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, pentru recuperarea debitului principal, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. În același timp, a respins cererea de încuviințare a executării silite pentru contravaloarea penalităţilor de întârziere, apreciind că facturile nu sunt titluri executorii și cu privire la acestea.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Buzău a apreciat că titlul executoriu, respectiv facturile emise pentru debitul principal, nu conține referiri la “dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de drept creditorului”, astfel încât să fie calculate de executorul judecătoresc potrivit art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Instanța menționată a considerat că dispozițiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă ar fi aplicabile doar pentru daunele moratorii prevăzute de lege, întrucât doar acestea “se cuvin de plin drept”, nu şi daunele convenționale. În acest context, Judecătoria Buzău a stabilit că cererea reclamantei privind acordarea unor penalităţi convenţionale, prevăzute de contractul dintre părţi, excedează dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, putând fi formulată pe calea dreptului comun.
Sesizată cu această problemă de drept – a se pronunța dacă trimiterea din cuprinsul art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, ca vizând doar daunele moratorii cuvenite în cuantumul prevăzut de lege – Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat ca un prim aspect faptul că sintagma “de plin drept” presupune că efectul care se produce în această modalitate poate fi instituit atât prin lege, cât şi prin voinţa părţilor, iar modul în care acesta operează are loc în coordonatele trasate de legiuitor prin reglementarea fiecărei instituţii în parte.
Continuând analiza sa, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, sub un al doilea aspect, faptul că dispozițiile art. 1.535 alin. (1) din Codul civil au în vedere atât situaţia în care cuantumul respectivelor daune a fost stabilit de părţi, cât şi situaţia în care acest cuantum este cel prevăzut de lege. Curtea a considerat că regula curgerii de drept a daunelor moratorii pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii băneşti este aplicabilă indiferent dacă obligaţia este asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi sau în cadrul altor raporturi juridice civile şi este supletivă, norma nefiind aplicabilă în ipoteza existenţei unor clauze contractuale care să stabilească altfel.
Cu toate acestea, instanța supremă a subliniat diferența de regim juridic cu privire la ipoteza reglementată de art. 1.535 alin. (3) din Codul civil, daunele datorate în temeiul acestui text de lege nefiind sume care se cuvin “de plin drept” creditorului, cât timp acestea au în vedere un prejudiciu suplimentar, pentru care trebuie probată existenţa şi întinderea sa de către creditor.
Referitor la competențele instanței de executare subsumate procesului de „stabilire” prevăzut de dispozițiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța supremă a decis că acestea nu se limitează la realizarea unor operațiuni matematice pentru determinarea cuantumului sumelor datorate ci, dat fiind caracterul contencios al procedurii, instanţa este îndreptăţită să procedeze la examinarea apărărilor de fond invocate de debitor sau din oficiu, cu privire la existența și valabilitatea clauzei contractuale referitoare la întârzierea în executare, a condiţiilor pentru activarea acesteia, precum și la o eventuală reducere a cuantumului penalităţii, în condiţiile legii.
În raport de aceste considerente, Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a stabilit că limitarea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă doar la această dobânda legală nu este susținută de normele legale și ar conduce la situația în care, deși debitul principal formează obiectul procedurii de executare silită în temeiul facturii căreia îi este recunoscut caracterul de titlu executoriu, pentru accesorii ar fi necesară declanșarea unui proces de drept comun distinct, contrar scopului avut în vedere de legiuitor atunci când a instituit regula curgerii de drept a daunelor moratorii, anume de a determina executarea la timp a obligațiilor bănești.
Prin urmare, Înalta Curte de Casației și Justiție a admis sesizarea Tribunalului Buzău și a stabilit că dispozițiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că instanța de executare stabilește dobânzi, penalități sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziții legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalități de întârziere prevăzute în contract.
Dezlegarea dată prin Decizia nr. 50/2024 vine în ajutorul creditorilor, care își vor putea recupera în cadrul aceleiași proceduri de executare silită atât debitul principal, cât și daunele moratorii de natură contractuală la care sunt îndreptățiți, fără a fi supuși efectelor de natură patrimonială și temporală a declanșării unui nou litigiu. În egală măsură, creditorul va fi pus la adăpost de riscul ca debitorul să își ascundă bunurile urmăribile pe durata soluționării litigiului având ca obiect daunele moratorii reclamate de către creditor, în temeiul prevederilor contractuale.
În acord cu dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Decizia Înaltei Curți este obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României.