La data de 27.10.2023, a intrat în vigoare OUG 90/2023 prin care au fost adoptate numeroase măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023, în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumat prin Programul de Convergență.
Cele mai importante măsuri se adresează ordonatorilor de credite ai instituțiilor și autorităților publice și instituie limitări ale angajamentelor și cheltuielilor pe care și le pot acestea asuma.
În acest context, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, autoritățile și instituțiile publice nu vor mai încheia, în anul 2023, angajamente pentru o serie de cheltuieli. Interdicția se referă la următoarele categorii de cheltuieli bugetare:
- Bunuri și servicii pentru furnituri de birou;
- Reparații curente;
- Bunuri de natura obiectelor de inventar;
- Cărți, publicații și materiale documentare;
- Consultanță și expertiză;
- Pregătire profesională;
- Studii și cercetări;
- Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere;
- Alte cheltuieli, cu excepția celor privitoare la chirii, prime de asigurare non-viață și executarea silită a creanțelor bugetare;
- Asociații și fundații, cu excepția angajamentelor ce vizează domeniile sănătății, asistenței sociale, precum și finanțarea unora dintre structurile asociative ale autorităților administrației publice locale.
Limitările nu se aplică cheltuielilor cu medicamentele și materialele sanitare, cu serviciile medicale, cheltuielilor cu acțiuni și programe de sănătate și nici cheltuielilor aferente unităților de învățământ preuniversitar și universitar, intervențiilor în situații de urgență, ordine publică și acțiuni de deszăpezire.
De asemenea, în 2023, nu se mai poate finanța din fonduri publice, cu excepția celor provenite din donații și sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi, de exemplu: festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice. Sunt exceptate evenimentele ocazionate de datele declarate ca fiind zile oficiale ale unităților administrativ-teritoriale, sărbătorile publice, cele organizate la sfârșitul anului, precum și cele incluse în cadrul Proiectului “Timișoara Capitală Culturală Europeană”.
În 2023, instituțiile și autoritățile publice nu vor mai încheia angajamente legale pentru programe de investiții publice conform Legii nr. 500/2002 și Legii nr. 273/2006, cu excepția procedurilor de achiziție publică care se află în etapa de comunicare a rezultatului procedurii.
Sunt exceptate cheltuielile aferente implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și din Planul național de redresare și reziliență.
În ceea ce privește cheltuielile enumerate, Ordonanța prevede că plățile lunare efectuate în lunile noiembrie-decembrie se vor limita la cel mult nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023, în limita bugetului aprobat la acest titlu de cheltuieli.
De asemenea, în aceste ipoteze, este prevăzută posibilitatea Guvernului de a aproba, pe bază de memorandum, depășirea limitelor de plăți pentru cheltuielile de investiții, în cazuri temeinic justificate.
Încheierea de angajamente legale și efectuarea de plăți cu nerespectarea acestor reguli constituie contravenție, în sarcina persoanelor fizice care au îndeplinit calitatea de ordonator de credite la data săvârșirii faptei, dacă fapta contravențională nu a fost săvârșită în alte condiţii încât potrivit legii penale să constituie infracțiune.
Totuși, actul normativ include și alte măsuri privind eficientizarea cheltuielilor bugetare, alimentarea Fondului de rezervă bugetară și disponibilizarea sumelor din acest fond, precum și măsuri specifice privind, de exemplu, procedura de restituire reglementată de Legile nr. 165/2013 și nr. 164/2014.
Astfel, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată emise de către ANRP, până la data de 31.10.2023 și neachitate de MFP, se efectuează începând cu data de 01.04.2024, în perioada 01.11.2023 – 31.03.2024, fiind suspendată emiterea de către ANRP a titlurilor de plată.
Toate aceste prevederi sunt aplicabile începând cu intrarea în vigoare a Ordonanței și vizează anul în curs.