După un litigiu îndelungat, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat, cu titlu definitiv, legalitatea și îndreptățirea autorității publice la perceperea penalităților de întârziere în cuantum de aproximativ 3 milioane de euro, datorate în baza unui contract de delegare a gestiunii serviciului de operare a unui centru de management al deșeurilor, parte dintr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Soluția prezintă relevanță în domeniul facilităților fiscale instituite în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, fiind rezultatul analizei unor acte administrative atipice și complexe, în contextul executării contractului încheiat de autoritatea publică.
Cu această ocazie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit sfera de aplicare a prevederilor OUG nr. 69/2020, atât din perspectivă subiectivă, cât și obiectivă, considerând că facilitățile fiscale în discuție sunt menite a fi aplicate exclusiv obligațiilor fiscale și celor bugetare asimilate obligațiilor fiscale, potrivit legii, care intră, astfel, sub incidența legislației fiscale.
De asemenea, instanța de control judiciar a validat apărările PBC Attorneys at Law, stabilind în mod definitiv că față de natura redevenței derivate din contractul de delegare a gestiunii și, implicit, de cea a accesoriilor aferente acesteia, nu sunt incidente situațiile de excepție instituite de Codul de procedură fiscală referitoare la redevențele miniere, cele petroliere și cele rezultate din contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului. Prin urmare, urmând raționamentul expus, obligația de plată a redevenței și, implicit, a penalităților aferente, are natura juridică a unei obligații bugetare, neasimilată unei obligații fiscale.
Această soluție are titlu de noutate în cadrul jurisprudenței naționale și reprezintă un succes remarcabil pentru echipa de avocați PBC Attorneys at Law care a obținut validarea apărărilor sale în toate etapele procesuale, respectiv atât de către Curtea de Apel București, cât și de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Echipa implicată a fost formată din: Adriana Crai – Managing Partner, Ioana Viorică – Managing Senior Associate și Andreea Darie – Associate.