INEVITABILUL – PANDEMIA DE COVID – 19 VA  SCHIMBA MODUL DE DERULARE A RELAȚIILOR CONTRACTUALE 

 

Ca urmare a declarării SARS-Cov-2 drept pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), multe state au adoptat o serie de măsuri menite să limiteze efectele virusului, iar impactul se resimte deja la nivelul comerțului intern și internațional, la nivelul fluxurilor de capital, turismului și migrației.

Toate acestea măsuri se reflectă în mod direct sau indirect și asupra relațiilor contractuale, indiferent că sunt guvernate de dreptul național sau de cel internațional.

Astfel, pe fondul adoptării unor măsuri din ce în ce mai drastice, s-a ridicat problema modului în care pot fi invocate cauzele exoneratoare de răspundere civilă, având în vedere riscurile existente în prezent, determinate în principal de următorii factori:

• restricțiile impuse de Guvern;
• lipsa angajaților, determinată de izolarea/plasarea în carantină;
• întreruperile/întârzierile în executarea obligațiilor contractuale.

În acest context, realizarea unei analize asupra modului în care părțile se pot prevala de instituția forței majore sau de cea a impreviziunii pentru a se elibera din relațiile contractuale în care sunt angrenați.

 

I. NOȚIUNEA DE FORȚĂ MAJORĂ

Articolul 1.351 alin. (2) Cod Civil definește forța majoră ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

Scopul reglementării instituției forței majore în majoritatea sistemelor de drept constă în posibilitatea de a exonera debitorul de răspunderea derivată din neexecutarea totală sau parțială a obligațiilor contractuale asumate, ca urmare a intervenirii unor motive exterioare și neimputabile acestuia.

În măsura în care imposibilitatea de executare este absolută, debitorul este eliberat de obligație, iar în cazul în care imposibilitatea de executare este temporară, debitorul beneficiază de o suspendare a obligației, pentru o durată de timp rezonabilă.

 

II. DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC, POATE FI CALIFICATĂ PANDEMIA DE CORONAVIRUS DREPT UN CAZ DE FORȚĂ MAJORĂ?

În sistemul de drept din România, spre deosebire de cel al altor state, forța majoră operează în temeiul legii, fără a fi necesară o clauză expresă (i.e. Irlanda), cu condiția ca părțile să nu fi convenit altfel prin contract, sau ca normele speciale de drept să nu deroge de la această regulă generală.

În situația în care părțile au reglementat contractual mecanismul de valorificare a cauzei de nerăspundere, debitorul va fi nevoit să respecte întocmai prevederile agreate.

Pentru ca una dintre părțile contractante să poată invoca forța majoră drept cauză pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, este necesar să facă dovada întrunirii condițiilor prevăzute lege, respectiv să probeze că imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale se datorează unui eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

Notă:

Întrucât clauzele de forță majoră sunt produsul unui acord, de cele mai multe ori în cuprinsul contractului sunt enumerate evenimentele care intră în sfera forței majore, precum și efectele, determinate de la caz la caz, prin raportare la situația particulară a debitorului obligației.

Analizând pe rând condițiile forței majore, prin raportare la situația cauzată de pandemia de COVID – 19 în România, se poate concluziona că aceasta reprezintă un caz de forță majoră, fiind un eveniment extern voinței părților și pe care acestea îl pot invoca drept motiv de neexecutare a obligației contractuale.

Desigur, efectele pandemiei de COVID – 19 trebuie să fie cu adevărat motivul pentru care partea nu își poate îndeplini obligațiile contractuale. Simplul refuz al acesteia de a executa contractul și invocarea doar formală a pandemiei drept caz de forță majoră nu poate justifica neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acordul contractual.

Ca atare, exonerarea de răspundere pentru cauza de forță majoră nu va opera de drept în toate cazurile în care nu vor fi executate obligațiile contractuale asumate de părți.

Ca regulă general valabilă, debitorul obligației trebuie să dovedească întrunirea condițiilor forței majore, redate în cele ce urmează.

Previzibilitatea evenimentului. Având în vedere modalitatea de răspândire a coronaviruslui, perioada relativ scurtă de timp în care a ajuns să fie prezent și în România, amploarea infestării cu COVID – 19 în întreaga lume, coroborat cu faptul că infestarea cu acest virus a fost declarată pandemie de către OMS la data de 11 martie 2010, fără putință de tăgadă, acest evenimentul nu ar fi putut să fie prevăzut sau, după caz, preîntâmpinat de un om mediu, prudent și diligent.

Notă:

Previzibilitatea evenimentului se raportează la momentul încheierii contractului, ca atare, părțile care încheie un contract ulterior declarării pandemiei SARS-Cov-2 nu se pot prevala de existența forței majore

Invincibilitatea și inevitabilitatea absolută a evenimentului. Cele două condiții ale forței majore se apreciază in abstracto, avându-se ca etalon condiția persoanei capabile să depună diligența și prudența maximă. Ca atare, partea interesată trebuie să dovedească faptul că, în realitate, nu exista nicio posibilitate pentru a-și îndeplini obligațiile asumate, deși a depus diligențe în acest sens.

Pentru cazul în care părțile au prevăzut expres prin contract evenimentele care reprezintă cauze de forță majoră, cum sunt spre exemplu fenomenele naturale (calamități, alunecări de terenuri, cutremure, fulgere etc.), partea nu mai trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor pentru ca evenimentul respectiv să fie considerat caz de forță majoră.

Așadar, dacă în contract pandemia este prevăzută ca fiind caz de forță majoră, atunci și pandemia de COVID – 19 va fi inclusă în această categorie.

În România, un caz special este cel al întreprinderilor mici și mijlocii, în cazul cărora există deja cadrul legislativ pentru prezumarea pendemiei de COVID – 19 drept caz de forță majoră.

Astfel, la art. X, alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare („O.U.G. 29/2020”), se prevăd următoarele:

Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență.

Atenție –  conform aceluiași text de lege, prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat și nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență.

 

III. CAZURILE ÎN CARE PĂRȚILE NU SE POT PREVALA DE FORȚA MAJORĂ

Fiind reglementată printr-o normă de ordine privată, părțile nu se pot prevala de efectele forței majore în cazul în care s-a stabilit contractual faptul că debitorul va fi obligat să își îndeplinească obligațiile chiar și în caz de forță majoră.

De asemenea, în măsura în care debitorul a fost pus în întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor sale, anterior apariției evenimentului imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, acesta nu are dreptul de a se prevala de acest mecanism contractual.

Nu în ultimul rând, debitorul nu s-ar putea prevala de forța majoră, în cazul în care obligația asumată priveste bunuri de gen, întrucât în privința acestora nu ar putea exista imposibilitate de executare.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. X, alin. (2) din O.U.G. 29/2020, împotriva instituțiilor și întreprinderilor mici și mijlocii care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, nu poate fi invocată forța majoră decât ulterior încercării de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență, încercare ce trebuie dovedită cu înscrisuri comunicate între părți, prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice.

Excepție de la acestă regulă o fac contractele încheiate de instituțiile mici și mijlocii, aflate în curs de derulare, ce au ca obiect serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare, având în vedere că pentru acestea s-a dispus deja amânarea la plată.

 

IV. DOVADA INTERVENIRII CAZULUI DE FORȚA MAJORĂ

În prealabil, trebuie menționat faptul că partenerul contractual care se află în imposibilitatea executării obligațiilor asumate trebuie să notifice celuilalt partener contractual existența cazului de forță majoră, precum și situația concretă generată de SARS-Cov-2, într-un termen rezonabil de la data la care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, sub sancțiunea răspunderii pentru prejudiciul cauzat.

Având în vedere faptul că, în prezent, atât antreprenorii, cât și companiile se confruntă cu probleme determinate de pandemia de coronavirus, art. 12 din Decretul Președintelui României privind starea de urgență prevede faptul că „Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul SARS-Cov-2, certificate de situație de urgență în baza documentelor justificative”.

Astfel, certificatul de situație de urgență atestă impactul negativ suferit de întreprinderile mici și mijlocii pe perioada stării de urgență decretate și, în baza acestuia, pot fi obținute facilități de natură fiscală, prevăzute în art. X din O.U.G. nr. 29/2020 și art. XI din O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 („O.U.G. 30.2020”).

Notă:

Certificatele de situație de urgență eliberate de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sunt diferite față de avizele care atestă existența unei cauze de forță majoră, eliberate de CCIR și Camerele județene, conform art. 4 lit. j) și art. 28 alin (1) lit. i) din Legea 335/2007 a camerelor de comerţ din România. În cazul acestora din urmă, Camerele județene și CCIR atestă existența unui caz de forță majoră numai în privința contractului supus analizei.

 

V. IMPREVIZIUNEA

În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca partea aflată în imposibilitatea executării obligațiilor asumate să poată invoca forța majoră, aceasta ar putea, în temeiul art. 1.271 Cod Civil, să solicite partenerului contractual, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării contractului, iar în cazul unui refuz sau în lipsa unui răspuns, să solicite instanței adaptarea/încetarea contractului.

Impreviziunea poate fi invocată, spre exemplu, în cazul contractelor care privesc bunurile de gen și pentru neexecutarea cărora nu poate să fie invocată forța majoră drept cauză exoneratoare de răspundere.

O astfel de solicitare poate avea loc în cazul în care: (i) executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, (ii) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului, (iii) schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului și (iv) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc.

Notă:

Spre deosebire de forța majoră, în cazul invocării impreviziunii, debitorul nu este exonerat de îndeplinirea obligației, ci doar are loc o distribuire echitabilă între părți a pierderilor și beneficiilor ce rezultă din schimbarea împrejurărilor.

 

VI. EFECTELE INVOCĂRII CAUZELOR EXONERATOARE DE RĂSPUNDERE ÎN CADRUL DIFERITELOR TIPURI DE CONTRACTE

Potrivit art. 1351 alin (1) Cod Civil, „Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit”.

În funcție de natura contractului încheiat, părțile pot, după caz, să invoce fie forța majoră pentru exonerarea de la executarea obligației contractuale, fie impreviziunea, în vederea restabilirii echilibrului contractual.

→ în cazul contractelor de credit, de regulă, există clauze speciale privind renegocierea obligațiilor asumate în caz de impreviziune.

Cu toate acestea, în măsura în care executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, debitorii pot invoca impreviziunea, iar instanța poate dispune adaptarea sau încetarea contractului, în lipsa unui acord între partenerii contractuali.

→ În cazul contractelor ce au ca obiect servicii de zbor, operatorii pot invoca cazul de forță majoră în caz de anulare a zborurilor catre tările care se află în zona de risc. În acest caz, pasagerii vor primi înapoi contravaloarea sumelor achitate, fie vor beneficia de vouchere pentru achiziționarea altor zboruri, către alte rute. Operatorului aerian nu îi va putea fi atrasă răspunderea civilă în acest caz, având în vedere că anularea zborurilor se datorează cazului de forță majora constând în pandemia Covid – 19 și nu culpei acestuia.

→ În cazul contractelor ce au ca obiect vânzarea de bilete pentru diverse evenimente, obiective turistice sau culturale etc., forța majoră poate să fie invocată de către prestator, ca urmare a restricțiilor impuse pentru împiedicarea răspândirii COVID – 19. În acest caz, nu se va atrage răspunderea contractuală a acestuia ca urmare a neexecutării obligației, având în vedere că anularea evenimentelor sau, după caz, închiderea obiectivelor se datorează măsurilor dispuse de autoritățile abilitate. Cu toate acestea, dacă prețul biletelor a fost anterior achitat, prestatorul va fi nevoit să returneze contravaloare acestuia către cumpărător.

→ în cadrul contractelor de locațiune, se impun o serie de precizări suplimentare. Astfel, în conformitate cu prevederile generale în materie de forță majoră, aceasta nu poate să fie invocată în cazul obligațiilor ce au ca obiect bunuri de gen.Prin urmare, locatarii nu pot invoca forța majoră.

Însă, având în vedere că prin, art. 2, alin. (1) din Ordonanța militară nr. 2/21.03.2020, s-a dispus suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie”, locatarii se pot prevala de aceste măsuri ale statului, generate de pandemia de COVID-19, pentru a solicita suspendarea contractului, sau, în cazul în care măsurile se prelungesc pe o durată de timp semnificativă, ce afectează întreaga activitate a operatorului economic, chiar încetarea sa.

Locatorii pot invoca forța majoră, în cazul în care nu își pot îndeplini obligațiile contractuale ca urmare a măsurilor dispuse de stat pentru limitarea răspândirii virusului COVID – 19.

Atenție – Posibilitatea invocării forței majore în cazul contractelor de locațiune depinde de limitările aduse de către părți prin contract cu privire la aplicabilitatea acesteia.

 

VII. CONCLUZII

Având în vedere situația incertă determinată de pandemia SARS-Cov-2, schimbările legislative frecvente din această perioadă, dar de multe ori insuficiente în fața dinamicii relațiilor contractuale, părție contractante sunt îndemnate să parcurgă cu atenție raporturile contractuale în care sunt angrenate, pentru a pune în balanță efectele invocării forței majore și riscurile generate de menținerea relațiilor contractuale.

În procesul de decizie, trebuie avute în vedere și măsurile adoptate de către stat, dar și cele ce vor fi adoptate în viitorul apropriat pentru atenuarea repercursiunilor negative asupra economiei și protejarea mediului de afaceri. În acest mod vor putea adopta cele mai bune măsuri în vederea diminuării riscurilor.