de Andreea Păcăleanu, Senior Associate și Nicoleta Vădeanu, Associate în cadrul Pop Briciu Crai Attorneys-at-Law
La începutul lunii august a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 705/06.08.2020, Ordonanța de Urgență nr. 130/2020 privind acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambusabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene (denumită în cele ce urmează „OUG 130/2020”).
Ordonanța 130/2020 vizează sprijinirea din fonduri europene nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în cuantum de 1 miliard de euro, a întreprinderilor mici și mijlocii („IMM”), a persoanelor fizice autorizate („PFA”) și a cabinetelor medicale individuale („CMI”) afectate de pandemia COVID-19, prin acordarea de microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții.
Prin OUG 130/2020 sunt reglementate trei forme de sprijin financiar respectiv (i) Microgranturi, (ii) Granturi pentru capital de lucru, și (iii) Granturi pentru investiții. Important de menționat este că IMM-urile pot beneficia de sprijin financiar în toate cele trei forme, iar PFA și CMI pot beneficia de sprijin financiar numai sub forma Microgranturilor.
Pentru a beneficia de aceaste forme de sprijin, beneficiarii eligibili trebuie să depună o cerere de finanțare online până la data de 30 octombrie 2020 prin intermediul unui sistem informatic dezvoltat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri („MEEMA”) în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale („STS”), care nu a fost publicat până la acest moment, precum și un set de documente, respectiv:
- a) documentația juridică a beneficiarului de fonduri nerambursabile (după caz, act constitutiv, certificat de înregistrare la oficiul registrul comerțului, certificat constatator), verificată automat de sistemul informatic;
- b) documentația financiară (situația financiară aferentă anului 2019 depusă la administrația financiară, ultima balanță de verificare încheiată la data depunerii cererii sau declarația unică în cazul PFA), verificată automat de sistemul informatic;
- c) documentația tehnică în cazul investițiilor în activități productive, respectiv plan de afaceri în format simplificat;
- d) declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind faptul că nu se afla în dificultate la 31.12.2019; că nu a mai beneficiat de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile; nu există împotriva sa decizii de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis ce nu au fost executate sau recuperate; privind încadrarea în categoria de IMM (verificarea se va face ex-post, pe bază de eșantion, de către parteneriat); privind cofinanțarea și/sau menținerea locurilor de muncă, după caz;
- e) declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind faptul că: (i) nu este rezident în scopuri fiscale sau este încorporat în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; (ii) nu este controlat, direct sau indirect, de către acționarii din jurisdicțiile care aparțin de lista UE a jurisdicțiilor necooperante, în funcție de proprietarul beneficiar, astfel cum este definită în art. 3 pct. 6 din Directiva 2015/849; (iii) nu controlează, direct sau indirect, filialele sau unitățile permanente proprii din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; și (iv) nu împarte dreptul de proprietate cu întreprinderile din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante;
- f) pentru acordarea sprijinului financiar sub formă de granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții, beneficiarii eligibili trebuie să depună dovada cofinanțării în procentul indicat mai jos în funcție de fiecare tip de sprijin financiar.
Proiectele vor fi evaluate și contractate pe principiul „Primul venit/primul servit”. La depunerea cererii de finanțare, beneficiarul va indica banca prin care dorește să deruleze proiectul (va alege dintre băncile selectate în program).
MICROGRANTURI
Microgranturile au valoare de 2.000 euro și se acordă o singură dată sub formă de sumă forfetară.
Beneficiarii Microgranturilor pot fi:
- IMM care nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019.
- PFA/ONG-uri cu activitate economică în unul dintre domeniile de activitate prevăzute de OUG 130/2020 în Anexa 1 (menționăm cu titlu de exemplu, domeniul de producție cinematografică, video și de programe de televiziune, servicii informatice și servicii în tehnologia informației, publicitate și de activități de studiere a pieței).
- PFA/CMI dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu Covid-19, cu condiția să nu fi beneficiat anterior de stimulentul medical.
Pentru acordarea microgranturilor, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- IMM-urile să fi desfășurat activitatea curentă/operațională pe perioada a cel puțin un an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, iar PFA și CMI să fi început activitatea anterior datei de 01 februarie 2020.
- Cifra de afaceri a IMM-urilor pentru exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare să fi fost de cel puțin echivalentul a 5.000 EURO calculați la data depunerii cererii de finanțare
- Să își mențină activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.
Important de menționat este că forma de sprijin sub formă de microgrant se poate utiliza numai pentru cheltuielile prevăzute în art. 7 din OUG 130/2020 din care enumerăm cu titlu de exemplu, cheltuieli cu stocuri de materii prime, materiale, mărfuri precum și alte categorii de mărfuri necesare activității; cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar inclusive obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe, achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității. Totodată, microgranturile se pot acorda și pentru datorii curente și restante față de furnizori precum și datorii către bugetul de stat, etc).
Microgranturile nu pot fi acordate pentru servicii de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă.
Foarte important de reținut este că, în condițiile în care beneficiarii eligibili utilizează Microgranturile în alte scopuri decât cele prevăzute în mod expres de OUG, aceștia vor fi obligați să restituie ajutorul de stat acordat și vor fi obligați inclusiv la plata acesoriilor pentru recuperarea ajutorului.
GRANTURI PENTRU CAPITAL DE LUCRU
Granturile pentru capital de lucru sunt acordate IMM-urilor pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, respectiv:
- Pentru IMM-uri cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este 000 euro;
- Pentru IMM-uri cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 curpinsă între 13.501 și 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% cu cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro;
- Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro;
- În condițiile în care beneficiarul face parte din categoria întreprinderilor legate și mai multe dintre firmele legate din grup au depus cereri de finanțare, grantul maxim care poate fi acordat tuturor acestora nu poate depăși 250.000 EUR.
- În condițiile în care un beneficiar de ajutor de stat cu statut de întreprindere legată nu se încadrează în categoria IMM-urilor și a depus o singură cerere de finanțare, valoarea grantului pentru capital de lucru nu poate depăși 150.000 de euro la data plății grantului.
Pentru a dispune de granturi pentru capitalul de lucru IMM-urile trebuie să dispună de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru.
Granturile pentru capital de lucru se acordă și ONG-urilor cu activitate economică din domeniul învățământului.
Granturile pentru capital de lucru se acordă IMM-urilor din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 2 dintre care enumerăm cu titlu de exemplu, restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară, servicii din domeniul transporturilor, agenții de turism etc.
Pentru a beneficia de granturi pentru capital de lucru beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- au obținut certificat de situații de urgență în baza OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare;
- au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse;
- dispun de cofinanțare la constituirea capitalului de lucru în procent de minim 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
- mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minim șase luni de la data acordării grantului.
La fel ca Microgranturile, Granturile pentru capital de lucru se pot acorda numai pentru tipurile de cheltuieli menționate în mod expres în OUG 130/2020, acestea fiind identice cu cele de la Microgranturi, iar utilizarea lor în alte scopuri atrage recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor.
GRANTURI PENTRU INVESTIȚII
Granturile pentru investiții sunt acordate pe proiect și pe beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 Euro și 200.000 Euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.
Beneficiarii trebuie să dispună de cofinanțare proprie (i) în procent de 15% din valoarea granturilor de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate, și (ii) în procent de 30% din valoarea grantului solicitat de beneficarii din regiunea București-Ilfov.
Fondurile totale alocate granturilor pentru investiții sunt în valoare de 550.000.000 euro din care 415.870.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 62.380.500 confinanțare de la bugetul de stat, și 71.749.500 euro cofinanțare proprie.
Acestea pot fi acordate beneficiarilor pentru implementarea investițiilor în domeniul curent de activitate sau într-un alt domeniu diferit de activitate, necesare pentru:
- extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestări servicii;
- realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare servicii;
- reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente, precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare servicii.
N.B. Granturile pentru investiții se acordă IMM-urilor din domeniile de activitate prevăzute în Anexa 3 din OUG 130/2020 dintre care enumerăm cu titlu exemplificativ (i) industria alimentară, (ii) industria auto inclusive servicii de reparație și spălătorii auto, (iii) construcții, materiale de construcție, mijloace de transport, (iv) turism, pensiuni turistice, (iv) hoteluri, restaurante, servicii de agreement, (vi) industria farmaceutică, (vii) industrii creative etc.
Pentru a beneficia de granturi pentru investiții, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- au avut activitate curentă/operaţională desfăşurată de minimum un an înaintea depunerii cererii de finanţare;
- au înregistrat profit operaţional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din exerciţiile financiare din ultimii 2 ani înainte de depunerea cererii de finanţare;
- se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfăşurarea activităţii operaţionale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
- realizează minimum 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri anexă la cererea de finanţare în primii 2 ani de durabilitate, iar diferenţa până la sfârşitul perioadei de durabilitate, respectiv anul al treilea;
- dispun de cofinanţare proprie a proiectului în procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investiţii solicitat pentru finanţare pentru regiunile mai puţin dezvoltate, iar pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, de minimum 30% din valoarea proiectului solicitat la finanţare;
- se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investiţiile pentru care se solicită ajutor de stat.
Granturile pentru investiții se pot acorda numai pentru cheltuielile expres prevăzute de OUG 130/2020. Din granturile pentru investiții nu se finanțează: (i) servicii de consultanță, studii sau alte activități asimilate acestora, (ii) sedii de birouri sau alte activități destinate investițiilor imobiliare pentru închirierea de birouri/concesionarea sau orice alte forme de valorificare a acestora. Cheltuielile generate după punerea în funcțiune a proiectului de investiții de natura cheltuielilor cu salariile, cu achiziția de materii prime, materiale consumabile, reparații și mentenață și alte asemenea cheltuieli sunt în sarcina beneficiarului ajutorului de stat.